Meditaţii asupra pildei semănătorului

“Isus a început iarăşi să înveţe pe norod lângă mare. Fiindcă se adunase foarte mult norod la El, S-a suit şi a şezut într-o corabie, pe mare; iar tot norodul stătea pe ţărm lângă mare. Apoi a început să-i înveţe multe lucruri în pilde; şi, în învăţătura pe care le-o dădea, le spunea: 

„Ascultaţi! Iată, semănătorul a ieşit să semene.  Pe când semăna, o parte din sămânţă a căzut lângă drum: au venit păsările şi au mâncat-o. O altă parte a căzut pe un loc stâncos, unde n-avea mult pământ: a răsărit îndată, pentru că n-a dat de un pământ adânc; dar, când a răsărit soarele, s-a pălit; şi, pentru că n-avea rădăcină, s-a uscat.  O altă parte a căzut între spini; spinii au crescut, au înecat-o şi n-a dat rod. O altă parte a căzut în pământ bun: a dat rod, care se înălţa şi creştea; şi a adus: una treizeci, alta şaizeci, şi alta o sută.”

Apoi a zis: „Cine are urechi de auzit să audă.” Marcu 4: 1-9

“Tot aşa, cei înfăţişaţi prin sămânţa căzută în locurile stâncoase sunt aceia care, când aud Cuvântul, îl primesc îndată cu bucurie” Marcu 4:16

Acest verset ne prezintă explicaţia Domnului Isus a unui fragment din pilda de mai sus. El descrie aici viaţa creştinilor evaluaţi. Se spune că ei au primit cu bucurie Cuvântul. Erau foarte fericiţi - şi mulţi se bazează pe starea de fericire experimentată  considerând-o drept semn al întoarcerii la Dumnezeu şi al naşterii din nou. Dar pe acest sentiment de fericire nu te poţi bizui. Există bucurie care nu este rodul harului şi pace care apare ca rezultat al iluziei şi nici de cum nu vine de la Duhul Sfânt. Dacă suntem fericiţi nu înseamnă că suntem şi mântuiţi. Bogatul din pilda “Bogatul şi Lazăr”, care a ajuns în iad, înainte de a muri a dus o viaţă frumoasă, plină de bucurii şi era fericit.  Persoanele ...

De ce Biblia se numeşte anume aşa?

În Biblie nu întîlnim acest cuvânt, decât doar pe copertă, ca titlu. Acesta a apărut după ce Cartea Sfântă a fost scrisă deja. De unde a apărut şi ce semnificaţie are acest titlu? Haideţi să facem o călătorie imaginară în timp, cu câteva mii de ani în urmă, şi să vedem cum a apărut cuvântul “Biblia”.

Încă în sec. XV, adică cu aproximativ şase sute de ani în urmă, acest cuvânt a fost preluat în limba română din limba latină. În limba latină acesta a venit şi mai devreme din limba greacă. Cuvântul “Biblia” a călătorit dintr-o limbă în alta împreună cu cărţile Sfintei Scripturi. În limba greacă acestea au fost adunate într-o singură carte încă în primele secole ale creştinismului.

Ce înseamnă totuşi “Biblia” în limba greacă? De ce Sfânta Scriptură a fost întitulată anume astfel? Pentru aceasta trebuie mai întâi să aflăm pe ce scriau oamenii în acele timpuri îndepărtate. Noi ne-am obişniut să scriem pe hârtie, dar nu întotdeauna a fost aşa. În antichitate oamenii scriau pe piatră, pe lut, pe ceară, pe piele de animale, pe scoarţă de copac. În unele ţări oamenii au inventat o metodă de a scrie scrisori unii altora, folosind stofe de mătase şi chiar şireturi.

Foaie de papirus

În Ţările Orientului Antic, pentru scrisori foloseau papirusul. Acesta reprezenta nişte foi şi suluri fabricate din trestie, care creştea în locuri mlăştinoase. Tulpinile trestiei erau curăţate de coajă, tăiate de-a lungul şi-ntoarse pe dos. Şuviţele lungi şi înguste erau aranjate pe o suprafaţă plată într-un singur strat, apoi de-asupra, de-a latul, era aranjat încă un strat, după care acestea erau presate puternic şi puse la uscat. După uscare, foaia de trestie era lovită cu un ciocan de lemn pentru ca să nu fie prea aspră.

Foile acestea erau lipite într-o fâşie lungă şi strânse în sul. În limba greacă foaia curată de papirus se numea “biblos”. Dacă pe ea se scria o carte, atunci această carte era numită “biblion”. Iar dacă mai multe cărţi în suluri erau adunate împreună, atunci această colecţie era numită “biblia”. Astfel, cuvântul “biblia” înseamnă o culegere de cărţi, scrise pe suluri de papirus.

E de mirare faptul că denumirea cărţii lui Dumnezeu, Cartea Sfântă este atât de simplă. Şi acest lucru nu e întâmplător. Dumnezeu a vrut ca această carte să fie citită de toţi, - mari şi mici. Nu în zadar Biblia este scrisă într-un limbaj accesibil pentru noi, ea a fost scrisă de mâinile oamenilor care Îl iubeau pe Dumnezeu. În această Carte Sfântă sunt transmise adevăruri cereşti prin cuvinte simple. Tocmai de aceea scriem denumirea celei mai preţioase cărţi din lume cu majusculă – Biblia. Cu adevărat, ea este Cartea cărţilor!